În 2019 se împlinesc o sută de ani de la un moment istoric, unul dintre protagoniști fiind Rimler Károly, cel mai influent primar din Oradea
Rimler Károly e o stradă mică botezată cu numele unui mare primar, dintr-un oraș care era frumos și acum un veac, când maghiarul era „polgármester”, și în urmă cu 30 de ani, când l-am vizitat eu prima dată în timp ce efectuam stagiul militar, și azi, când Oradea e socotit un oraș-emblemă pentru Transilvania și România.
Rimler Károly e, de asemenea, un chip de pe afișul cu care Primăria din Oradea a celebrat anul trecut Centenarul, așezând pe fațadă portretele a doi primari marcanți ai orașului, românul Aurel Lazăr și maghiarul Rimler Károly.
Rimler Károly e, de puțină vreme, și un capitol important în manualul opțional de „Istorie locală”, din care elevii orădeni pot afla elemente definitorii din biografia importantului edil (așa cum consemnează în acest context „Adevărul”, „Rimler Károly (1857 – 1922), a condus oraşul 18 ani, interval în care s-au introdus în oraş iluminatul electric şi reţelele de canalizare şi s-au construit clădirea Primăriei şi palatele Vulturul Negru şi Apollo”).
Da, Rimler Károly a făcut istorie la Oradea în cei 18 ani în care a condus destinul zbuciumat al unui oraș care, în acest interval, a făcut parte din mai multe entități statale, de la Imperiul Austro-Ungar și vremelnica Republică Sovietică Maghiară la Regatul României.
Practic, Rimler Károly și-a asumat modernizarea orașului. Prin serviciile de asfaltare, pavare, canalizare, electrificare sau prin contribuția la realizarea clădirilor devenite simbol ale Oradiei. Prin eforturile sale de aprovizionare a orașului în vremuri de restriște (perioada Marelui Război). Prin nenumăratele sale drumuri în centrele economice ale Imperiului, pentru obținerea de finanțare pentru Oradea. Prin discursuri mobilizatoare, care deveneau proverbiale în rândurile cetățenilor – iată, bunăoară, un fragment din alocuțiunea rostită cu ocazia lansării tramvaiului orădean: „…iar în această dimineaţă — va fi bine să se fixeze în mod deosebit această dată: 25 aprilie 1906 — a pornit tramvaiul orădean. În alt oraş de provincie un asemenea eveniment este minunea minunilor, dar la noi, unde ritmul dezvoltării face paşi mari, orice orădean autentic era pregătit de multă vreme pentru un asemenea episod. Acum, când splendidele vagoane de tramvai brăzdează străzile precum un fulger, se pune întrebarea: cum ar putea fi oare închipuită Oradea, acest puternic centru de cultură, fără linie ferată electrică?”.
Un veac de când un maghiar l-a întâmpinat pe un român cu pâine și sare
Azi, în epoca Internetului, oricine poate admira ce a lăsat posterității Rimler și oricine poate afla despre personalitatea remarcabilă a celui care a fost marele primar.
Dar cel mai semnificativ gest al lui Rimler Károly rămâne unul de o însemnătate istorică inestimabilă, a cărui valoare merită omagiată în 2019, la împlinirea unui veac.
Practic, în 1919, Rimler Károly s-a trezit între ciocan și nicovală. Avea de optat între comuniștii maghiari, conaționalii săi, și ostașii români, veniți să elibereze orașul. Iar primarul maghiar a decis să le predea orașul românilor, pe care i-a așteptat cu pâine și sare. Iată cum a consemnat acest episod cotidianul „Bihoreanul”, într-un dosar intitulat „Primar de Oradea”: „După terminarea războiului, între 22 martie şi 18 aprilie 1919, Oradea a căzut în mâna bolşevicilor lui Kun Bela, timp în care primarul Rimler a fost îndepărtat din funcţie. Însă transformarea Oradiei într-un oraş al comuniştilor “roşii” s-a oprit în noaptea dintre 18 şi 19 aprilie, când a început ofensiva antibolşevică, bazată pe sprijinul armatei române conduse de generalul Traian Moşoiu şi ajunse lângă Tileagd. În dimineaţa de Paşti, pe 20 aprilie, reinstalat în fruntea Primăriei, Rimler a făcut parte din delegaţia care i-a întâmpinat cu pâine şi sare pe generalul român şi trupele sale, la intrarea în oraş, în dreptul Uzinei de Apă din Calea Clujului”.
Ulterior acestui gest pilduitor pentru o carieră și o viață exemplare, Rimler Károly a cooperat perfect cu autoritățile române. În calitate de primar plin, a avut onoarea de a-i primi, în luna mai 1919, pe Regele Ferdinand şi Regina Maria, altă încununare a activității primarului. După care, s-a putut retrage din funcție, din motive de boală și de vârstă – avea să moară trei ani mai târziu, fiind îngropat în actualul Cimitir Municipal din Oradea.
Data viitoare când voi ajunge la Oradea admirând clădirile, iluminatul, transportul sau canalizarea, îmi voi aminti cu siguranță că Rimler Károly a contribuit la toate acestea. Dar mai cu seamă, mă voi gândi la marele primar ca la maghiarul care, în felul său, a desăvârșit unirea Transilvaniei cu România.
