de: Horia Ghibuțiu
La 100 de ani de la Marea Unire, se cuvine să-i omagiem pe cei care au înfăptuit-o, dar și pe cei care au realizat o bună conviețuire între români și maghiari. Unul dintre aceștia din urmă a fost neuitatul profesor bilingv Oláh Tibor, excepțional om de litere de expresie maghiară din România.
O piatră tombală simplă, din marmură albă, aflată în Cimitirul Reformat de pe strada Crizantemelor din Târgu Mureș, pe care scrie „Oláh Tibor, critic literar (1921-1996)”, nemurește existența pilduitoare a celui care a fost: traducător, critic de teatru, publicist, profesor la Institutul Pedagogic din Târgu Mureș, autor de manuale, doctor în limba și literatura italiană, conferențiar universitar la Institutul de Teatru „Szentgyörgyi István” din Târgu Mureș (1978-1992). A trăit 75 de ani din cei 100 care s-au scurs de la Unire – avea trei ani la Unirea provinciilor istorice în același stat național – și a rămas în memoria ardelenilor drept primul profesor bilingv, care a predat și în limba maghiară, și-n limba română.
Oláh Tibor s-a născut la Năsăud, pe 26 martie 1921, într-o familie cât se poate de maghiaro-română. Interesant, numele său maghiar de familie indică, fără doar și poate, și rădăcini românești ale arborelui genealogic. Aveau să fie șase frați – Ana, Zoltan, Parascheva (Piri), Emilia, Tibor și Viorica (Pici), care aveau să trăiască la Cluj, Târgu-Mureș, Bistrița și, respectiv, la Budapesta. Toți au fost vorbitori fluenți ai mai multor limbi, dintre aceștia distingându-se Tibor, care a cunoscut nu mai puțin de nouă limbi. Avea să-și întemeieze o familie și a avut o fiică, profesoara Kristó Boróka.
Maghiarul Tibor a urmat școală românească, la Năsăud. Aici va fi înscris la Şcoala primară de stat „Vasile Naşcu” (1927-1931), apoi va absolvi Liceul grăniceresc „George Coşbuc” (1931-1939). Dintr-o excepțională evocare a profesorului universitar doctor Ironim Marțian, aflăm că „Oláh Tibor îşi va fi însuşit la perfecţie limba română, cum afirmă Gavril Scridon, fost elev cu două clase mai mic decât colegul său, dar şi limbile clasice (latina şi greaca) şi moderne (franceza, germana). Pentru studii superioare, Oláh Tibor se înscrie la Universitatea „Regele Ferdinand” din Cluj (1939-40), care, în timpul nefastei perioade horthyste, devine Universitatea „Ferencz József” (1940-44), câtă a mai rămas după refugiu; urmează Facultatea de Litere şi Filozofie, Secţia Filologică, specialitatea maghiară-italiană-franceză, pe care o întrerupe în anul 1942-43, spre a-şi desăvârşi studiile la Universitatea din Bologna, unde şi obţine Doctoratul în limba şi literatura italiană (1943)”. Din acea perioadă, aveau să dăinuiască în memoria afectivă a familiei sale condiția de student sărac provenind din România într-o Italie nici ea mai bogată, în care mai puteau fi auziți vânzători stradali care îi îmbiau pe amatori cu carne de pisică! Doctoratul n-avea să-i fie recunoscut în România, avea să povestească Kristó Boróka, de parcă, așa cum glumea Oláh Tibor, faptul că a studiat în Italia într-o perioadă tulbure l-ar fi transformat automat în sfătuitorul lui Mussolini! Cert este însă că datorită acelor ani, îi va tălmăci pe Luigi Pirandello și pe Carlo Goldoni.
Așa cum consemnează profesorul universitar emerit și doctor inginer Marțian, pentru Oláh Tibor „urmează o stăruitoare activitate didactică, publicistică şi cultural-ştiinţifică (participări la conferinţe şi sesiuni de comunicări) la Cluj şi Bucureşti, mai apoi la Tg. Mureş. Ajunge, pentru început, profesor (1945-1955) la Colegiul Reformat (vestitul Collegium Claudiopolitanum, 1622), colaborator publicând în reviste literar-artistice şi sociale, precum săptămânalul Uniunii Scriitorilor din România „Útunk” (Drumurile noastre, 1946) şi „Igazság” (Adevărul, 1946) de la Cluj; „Új Élet” (Viaţa nouă, 1959) şi „A Hét” (Săptămâna, 1970) din Bucureşti; la revista lunară a Uniunii Scriitorilor din România „Igaz Szó” (Cuvântul adevărat, 1953), aici fiind şi redactor în perioada 1956-1960, „Vörös Zászló” (Steagul roşu, 1957) şi „Népújság” (Jurnalul popular, 1989), toate trei din Târgu Mureş. Mai departe, va fi profesor universitar la Institutul Pedagogic de 3 ani (1960-1978) şi la Institutul de Teatru „Szentgyörgyi István” (1978-1992) din Tg. Mureş, unde va preda Cursul de Literatură universală şi comparată (la Universitatea din Bologna studiase şi Regia)”.
Oláh Tibor a realizat unirea spiritualităților română și maghiară.
Dincolo de meritele profesorale și de extrem de bogata sa activitate științifică și publicistică, omul de litere Oláh Tibor a fost arhitectul care a conceput și realizat poduri între spiritualitatea română și cea maghiară. La această nobilă întreprindere a contribuit neobosit, nu doar prin faptul că a predat în ambele limbi, și ci prin râvna cu care a sprijinit educația, fie că se adresa liceenilor, fie studenților. Astfel, în anul de grație 1967, Tibor Oláh a fost cel care a pregătit varianta adaptată în limba maghiară a manualului pentru clasa a XII-a. Nu în ultimul rând, pionier al confluențelor culturale româno-maghiare, a făcut nenumărate traduceri în limba maghiară a unor opere literare românești, din care spicuim: „Ion” de Liviu Rebreanu, „Proştii sub clar de lună” de Teodor Mazilu, „Valiza cu fluturi” de Iosif Naghiu, „Acel nou locatar” de Eugen Ionescu.
Oláh Tibor s-a stins la Târgu Mureș în 1996. A fost doar unul dintre cei care au pus pe un făgaș nou și corect cunoașterea reciprocă dintre români și maghiari. N-a avut cum să fie un artizan al unirii, dar a fost unul al conviețurii de după 1918. Iar pentru aceasta, îl pomenim pe domnul profesor bilingv cu toată dragostea.
