Recenza-m-ați!

Mă socot un cetățean cât se poate de responsabil al statului român, cu care am o relație, îmi place să cred, corectă, de rezonabil respect, aici e și o doză de speranță, mutual.

De aceea, sprijin recensământul populației și locuințelor, ca pe o acțiune salutară, care aduce limpezime și actualizare în ceea ce ne privește pe toți.

Dar ce etnie simt nevoia de a declara la recensământ? Aici, lucrurile sunt un strop mai complicate și consider necesar să le nuanțez, fiindcă, de fapt, asta este și una dintre esențele acțiunii: o recunoaștere oficială a complexității și diversității etnice care compun azi statul român.

M-am născut la Praga, certificatul de naștere consfințind faptul că am cetățenia română, din părinți cetățeni români. În pofida faptului că naționalitatea poate fi legată de locul nașterii, nu e obligatoriu – situația mea ilustrează perfect o conjunctură: m-am născut în fosta Republică Cehoslovacă doar pentru că părinții mei au lucrat și locuit acolo câțiva ani. Cetățenia cehă nu am solicitat-o întrucât am considerat că nu mi-ar fi de un folos concret – fostele state comuniste nu acordau automat cetățenia, iar pentru dobândirea ei, aș fi fost obligat să dau niște examene pe care nu le-am dat fiindcă nu voiam să-mi bat capul și cu asta. Așadar, am dobândit cetățenia și naționalitatea română prin naștere. Dar în privința naționalității, e discutabil: tata era român, mama – maghiară. În acele vremuri, statul român recunoștea „naționalitățile conlocuitoare”, dar nu se străduia foarte tare să sublinieze altminteri decât declarativ diversitatea națională și etnică. Corect este să spun că am naționalitate româno-maghiară. La fel, și etnie. De fapt, hipercorect ar fi să spun că sunt etnic român cu origine maghiară. Expresia și identitatea maghiare sunt pentru mine fix la fel de importante precum cele române – vorbesc ambele limbi, simt în ambele și mă îmbogățesc cultural în ambele.

La fel de diversă e și identitatea mea religioasă (nu sunt practicant). Am fost botezat ortodox, părinții mei fiind tata – greco-catolic, mama – protestantă. În Bucureștiul anului 1969 însă, bisericile greco-catolice fuseseră confiscate, iar comunitatea protestantă rămăsese practic, fără biserică, slujbele se țineau într-o casă de pe Viilor, așa cum am consemnat aici: https://www.oszuta.ro/reportaje/calvineum-scurt-istoric-al-bisericii-la-care-merge-maghiarimea-bucuresteana/ Așadar, și botezul meu de rit ortodox a fost conjunctural – din cauza regimului politic, mama unguroaică și cumnata ei româncă (ambele au același nume, Ibolya, respectiv Viorica) m-au dus la bisericuța de peste drum, un criteriu de proximitate, nicidecum o opțiune bazată pe alte rațiuni.

În blocul din cartierul bucureștean Baltă Albă în care am crescut, erau persoane de naționalitate maghiară la fiecare etaj. La etajul 1, pe lângă familia noastră mixtă, mai era o familie de naționalitate maghiară (precum și una de naționalitate evreiască, domnul Moreno era sefard, născut la Sofia). Presupun că așa s-a născut legenda potrivit căreia Bucureștiul era al doilea oraș locuit de maghiari după Budapesta.

Or, tocmai această legendă face necesar actualul recensământ: mai e adevărat?

În același timp, recensământul, considerabil mai nuanțat decât precedentul, ne va face să avem o idee mai clară despre noi. Să luăm, bunăoară, cazul președintelui României, cetățean român de naționalitate germană. Dar toți știm că președintele Klaus Iohannis e, de fapt, sas (așa cum bunica mea maternă era secuiancă). De aceea, acest recensământ e mai util ca niciodată din perspectiva stabilirii foarte clare a etniei fiecăruia: președintele are la dispoziție mai multe subdiviziuni pe care să le bifeze – German, Landler, Neamț, Sas, Șvab, Țipțăr. După cum populația romă poate să se valideze etnic conform următoarelor atribute: Rom, Argintar, Băieş, Bidinar, Boldean, Căldărar, Fierar, Gabor, Geambaş, Lăutar, Rudar, Spoitor, Ursar, Vătraş.

La ce va folosi această declinare etnică? În niciun caz, o precizare pentru naționaliștii care închipui oriunde niște droburi de sare gata să se prăvălească, la redefinirea statului național. Ci la o viitoare distribuire corectă și eficientă a fondurilor bugetare, la elaborarea de proiecte relevante, la asigurarea reprezentativității comunităților, la implementarea de politici publice utile și chiar la oportunitățile de creare de locuri de muncă, precum și la estimarea potențialului forței de muncă din cadrul unei comunități.

O Românie modernă și competitivă are nevoie de o evaluare pertinentă. Veniți de luați recenzie, sunt pregătit!