de: Horia Ghibuțiu
E o zi de luni dintr-un decembrie friguros când înfrunt o ninsoare sâcâitoare în timp ce mă îndrept spre Calvineum, Biserica Reformată (Calvinistă) din București. Aici voi afla ce făceau primii maghiari care au ajuns în București, dar și multe alte lucruri inedite chiar și pentru mine, fiu de enoriașă protestantă.
Știu, așadar, unde se află Calvineum, așa că nu voi fi nevoit să o caut. Fiindcă, menționez asta pentru cititorii nefamiliarizați cu protestantismul – unul dintre cele trei mari curente existente, în prezent, în creștinism – nu e nicio cruce care să vestească biserica, așa cum e la catolici și la ortodocși.
Calvineum e pe strada Luterană, între alte două repere creștine bucureștene: Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană, cunoscută mai cu seamă ca Biserica Luterană, și Catedrala romano-catolică Sf. Iosif. Doar că biserica maghiară nu e dispusă chiar la stradă, din motive pe care mi le va explica preotul paroh Zsold Béla. Pe care l-am rugat să mă familiarizeze cu istoricul Calvineum-ului, locul în care se roagă comunitatea maghiară din București. Dar până să-l întâlnesc pe pastorul reformat – mă va primi relaxat, fără robă, îmbrăcat cu jeans, o helancă și un sacou casual – mai primesc în față câteva rafale de ninsoare pe care o asemăn în gând celor ce vor fi căzut la Geneva în vremea lui Calvin.
Intru, îl salut pe pastorul Zsold, deschid reportofonul și ascult expresiv, fără să-l întrerup, în timp ce povestește cum a apărut Calvineum-ul în inima Bucureștiului.
„Comunitatea reformată de aici s-a înființat la 14 mai 1815, când preotul Sukei Imre de la Seuca, de lângă Târnăveni a venit la București. Aici a găsit o comunitate maghiară destul de numeroasă. Veneau fetele ca slujnice, iar bărbații veneau grăjdari, meșteri făurari, potcovari. A fost foarte renumită breasla celor care făceau calești.
S-a înființat comunitatea, dar nu avea biserică. Fiindcă biserica evanghelică germană funcționa deja, cea de pe Luterană numărul 2, primii doi ani au ținut slujbele la comunitatea germană. În primul an nu au plătit chirie, s-au simțit foarte bine acolo, însă în al doilea an le-au perceput o chirie. Și atunci au zis de ce să plătească ei chirie? Și au cumpărat terenul numit Fântâna Boului, care eera cam pe unde e Sala Palatului, în spatele Palatului Regal, unde erau grajdurile regale. Au cumpărat un teren unde au construit o biserică mică din lemn, o casă parohială și, din 1817, acolo, lângă casa parohială funcționa și o școală.
După revoluția din 1848, comunitatea a crescut. Mulți s-au refugiat din Imperiul Habsburgic, din Austro-Ungaria în București și atunci au hotărât că ar fi nevoie de o biserică mai mare. Cu prima biserică, cea de lemn, nu există nicio fotografie, o schiță, ceva. Dar se spune că populația Bucureștiului, adică ortodocșii, când au văzut Biserica Reformată Calvină – biserici despre care știm că pe turlă nu au cruce, ci au steaua de la Bethleemsau în unele locuri se găsește cocoșul, care îi aduce aminte omului păcătos despre trădare – și-au pus întrebarea: oare calviniștii ăștia sunt creștini, n-au cruce nici pe turlă, nici în biserică, nu regăsim icoane… Și se spune că pe acea bisericuță din lemn ar fi pus cruce ca să vadă lumea că ei sunt creștini.
În 1862 se pune piatra de temelie a noii biserici, la care participă doamna Elena Cuza, care provine dintr-o familie protestantă, și se clădește o biserică despre care avem fotografie, biserica se asemăna cu biserica germană, pe turn nu avea ceas, dar aceleași elemente arhitectonice se regăseeau. Însă au cumpărat terenul într-un loc destul de rău, în spatele Palatului Regal, deoarece Casa Regală a vrut să se extindă la un moment dat, la începutul anilor ’30. Și a venit cu o ofertă de cumpărare a bisericii și a casei parohiale, a tot terenului de acolo. Bineînțeles, comunitatea refuză, dar până la urmă, prin 1936 – 1937, Casa Regală cumpără biserica cu tot ce avea acolo, teren, școală, casă parohială cu vreo 14 milioane de lei. Contractul de vânzare-cumpărare era destul de favorabil pentru biserică, deoarece comunitatea a primit banii și posibilitatea ca, în câțiva ani de zile să cumpere un teren, să construiască frumos o biserică. Și după ce termină construcția să predea Casei Regale tot ce are. Practic nu rămânea fără biserică. Și au cumpărat un teren pe strada Luterană, la numărul 11, care se găsește aici, în vecini. Se apucă de construirea Calvineumului, care, conform proiectelor, la momentul respectiv, la sfârșitul anilor ‘ 30 era un complex foarte modern, cu șase etaje, așa cum se și vede. Dar începe Al Doilea Război Mondial, banii se devalorizează, regele pleacă, este forțat să abdice, și comunitatea rămâne cu o clădire de șase etaje, începută, neterminată. Intervine noul stat care spune – rămâneți cu biserica, restul se naționalizează. Și toate clădirile și tot ce au mai avut se naționalizează, inclusiv cea de la Luterană nr. 11, în 1947.
Peste 12 ani, în 1959, când se hotărăște construirea Sălii Palatului, atunci s-a considerat că biserica este prea aproape și deranjează și se demolează împreună cu o biserică ortodoxă care era pe terenul acela. Se demolează, de asemenea, Școala germană care era pe locul unde strada Șirbey Vodă urcă acum până pe Victoriei, fiindcă Știrbey Vodă se termina la colț cu Luterană și rămâne pe partea cealaltă Biserica Germană. Comunitatea rămâne practic fără biserică. Ce aveau prin biserică – orga, băncile, clopotele – se mută într-o casă a comunității care era situată pe Șoseaua Viilor și aceea este transformată încet, încet, în biserică. Și până în anul 1972 nu se întâmplă nimic. În ‘72, Kadar Janos, primul secretar al Ungariei, vine în vizită la București și în protocolul acelei vizite, apare consemnat: comunitatea reformată din București să primească în locul bisericii centrale demolate ca despăgubire o clădire centrală. Și atunci se convine în locul bisericii și a clădirii de pe Luterană 11, se primește casa aceasta și în spatele ei se construiește prima biserică modernă din România, dar se consemnează în autorizația de construcție să nu se vadă din stradă, să nu aibă turlă, să nu fie mai înaltă decât clădirile din împrejurimi. De aceea multă lume trece pe stradă și nu știe ce este în spate…
În această perioadă, din 1959 până î 1972, comunitatea s-a obișnuit să fie ținute slujbele în casa aceea de pe Viilor, care a fost transformată, pereții interiori au fost scoși, s-a făcut o biserică frumoasă acolo. În ’74 s-a terminat construcția și s-a sfințit biserica, slujbele se țineau în două locuri – deci din 1974 până în 1982, timp de 8 ani de zile a fost un singur preot și ținea slujbe în două locuri. Între timp, pe lângă preotul paroh al Bucureștiului erau preoți vicari, iar în 1982 comunitatea de desparte în două, respectiv Calvineum București 1 și Șoseaua Viilor București – 2. Astfel, din ’82 suntem două parohii reformate în București, dar cu aceiași enoriași”.
Zsold Béla a venit în București în 2002, dintr-o comunitate de lângă Sfântu Gheorghe. Și a rămas.
„Preotul de dinainte, Dr . Zágoni Albu Zoltán, a decedat, iar în Biserica Reformată există Consiliul de Conducere al bisericii, care are posibilitatea să invite pe un preot pe care îl cunoaște să accepte parohia respectivă. Sau dacă nu îl cunoaște, se face un fel de trial. Vin mai mulți preoți, țin o slujbă în biserică și apoi Consiliul și cei din biserică care au ascultat fac o alegere. În cazul meu, era nevoie de cineva care să știe și română și să se descurce în București. Bineînțeles că nu era o întrebare la care să răspund pe loc, m-am gândit puțin, am discutat cu soția și astfel am ajuns la București. Am făcut școala maghiară, dar am învățat și românește. Am crescut în Mediaș, unde se vorbeau cam trei limbi când eram eu copil. La vremurile acelea, în Mediaș erau doar opt clase în limba maghiară, mai departe am învățat la Sighișoara, apoi la Cluj. Deci nu am avut probleme cu Bucureștiul. Poate că în 2002 nici traficul nu era cum este acum!…
Am găsit în București o comunitate calvinistă care este apreciată de ceilalți, chiar dacă sunt mulți care știu prea puțin despre calviniști și despre reformați, însă de-a lungul secolelor putem spune, din 1815 și până acum, calviniștii au dat dovadă de seriozitate, de fapt spiritul calvinist a deschis noi orizonturi prin învățătura calvinistă”, spune Zsold Béla, care are circa 1.200 de enoriași în evidență (firește, sunt mult mai mulți maghiari în Bcuurești, dar majoritatea fie sunt fie în tranzit, fie își mută domiciliul în funcție de locul de muncă, caz în care e dificil de menținut legătura).
Când îl invit pe pastor să vorbim puțin despre domnia sa, parează elegant: „Hai să vorbim un pic despre ceea ce a adus calvinismul omenirii, fără să punem un semn negativ în fața Bisericii romano-catolice sau a Bisericii ortodoxe. Calvin la Geneva a încercat și a introdus niște reforme care cred că și în secolul 20 sau 21 ar fi bine dacă ar funcționa conform normelor calviniste de atunci. De exemplu, Calvin a spus fiecare om trebuie să aibă dreptul la lucru, iar puterea politică statală are obligația de a îi oferi omului posibilitatea de a lucra. Pe vremea lui Calvin, în Geneva nu au existat șomeri, nu au existat cerșetori. Calvin a făcut parte și din Consiliul local al Genevei și a avut grijă ca toată lumea să aibă de lucru. În secolul 16 nu era prea ușor, se întorceau mercenarii din războaie, unul fără o mână, altul fără un picior, ce să-i dai de lucru? Și Calvin a zis: hai să-i găsim ceva. Îi dăm o mătură să măture treptele de la primărie, chiar dacă nu valorează munca lui nu știu cât, dar îi dăm un salariu, ca să poată să trăiască… Atunci s-au înființat foarte multe țesătorii, fabricile de orologii. Dar a avut, de exemplu, și unele reforme care nu le-au plăcut genovezilor. A interzis jocurile de noroc și barbutul. Se punea aceeași problemă: vine mercenarul de la război cu aurul în buzunar. Ce să facă? Să se pună pe băut și să joace barbut? Calvin a interzis jocurile de noroc și a dispus să fie închise cârciumile de sâmbătă seara până luni dimineața. Sâmbătă seara lumea merge acasă se pregătește trupește și sufletește pentru duminică. Duminică merge la biserică, luni dimineața începe lucrul. Acest lucru se mai regăsește în Elveția, în multe cantone reformate, și chiar și undeva lângă Grădina Icoanei a funcționat un restaurant, Mica Elveție (acum s-a mutat la Sibiu), sâmbătă seara îl închideau la opt și deschideau luni la prânz…
Iar referitor la capital, Calvin a spus: dacă lucrezi, Dumnezeu te binecuvântează, îți binecuvântează lucrul tău, dar capitalul trebuie reinvestit. A introdus noțiunea de camătă etică. Nu dai împrumut omului nevoiaș cum fac cămătarii, ci îi dai împrumut numai dacă vrea să investească, nu ca să plătească altă datorie, pentru că nu-i rezolvi problema. Dacă el are o idee de investiție, atunci îi dai împrumut. Și când investiția are profit, atunci îți dă înapoi, dar cu condiția ca și el să ajute pe altul. În secolul 16, să te gândești la așa ceva…
Chiar dacă viața modernă ne mai face să uităm de învățăturile calviniste, dar totuși acestea s-au transmis din generație în generație, iar calviniștii erau apreciați în București. Ecumenismul în București a funcționat dintotdeauna foarte bine.
Maghiarii au fost ajutați atât în 1815, cât și în 1862 și mai târziu de către boierii Bucureștiului cu donații pentru a construi bisericile. Tot în vremea lui Cuza au fost schimbări. Până atunci înmormântările se făceau în jurul bisericilor. Cuza, precum Calvin, a avut vederi liberale. Și a zis: nu este un lucru sănătos să umplem orașul cu cimitire. Ar trebui să facem cimitire la bariera orașului. Astfel, și comunitatea calvină a primit un teren de la departamentul treburilor bisericești în anul 1865 la bariera orașului către drumul spre Roșu, care este și în prezent cimitirul calvin…”.
Timpul s-a scurs pe nesimțite și am ajuns la finalul discuției noastre. Mai aflu că de câțiva ani, la Calvineum, în a doua zi de Crăciun și a doua zi de Paște se ține slujbă în limba română. La o sută de ani de la Centenarul Marii Uniri, mi se pare o mostră minunată de conviețuire.
Foto: Calvineum
