1. Ce reprezintă identitatea etnică în contextul psiho-socio-cultural de astăzi? (dacă dobândește vreo însemnătate/importanță anume sau e mai degrabă e alterat conceptul)
În ciuda globalizării din ultimii ani, elementul național/etnic a devenit mai puternic, cele două – global vs. național/etnic – dezvoltându-se simultan și complementar. Așadar, cele două nu trebuie puse în opoziție, ci într-o integrarea multicomponențială a identității personale.
2. Ce etnie simțiți să declarați la recensământ și de ce?
În logica multicomponențială de care vorbeam mai sus, eu sunt etnic român, sătmărean (foarte detaliat chiar „codrean”)/clujean, transilvănean/ardelean, cetățean român și european (cu afinități culturale americane majore).
3. E important să păstrăm referințele referitoare la etnie în dialogul din interiorul familiilor, grupurilor sociale, națiunilor? Dar să promovăm relevanța identității etnice și să ne asumăm etnia? De ce?
Etnia contribuie major la identitatea personală, care contribuie apoi la rândul ei la sănătatea psihologică și la buna funcționare socială.
4. Din narativele observate, care e percepția generală asupra identității?
Așa cum am spus, identitatea personală poate și ar trebui să aibă o formă multicomponențială. În România, în forma multicomponențială exemplificată la punctul 2, elementul central al identității personale este adesea etnia (în alte țări, precum SUA, cetățenia capătă un rol tot mai important). Este însă important ca etnia să fie asumată respectând etniile diferite ale altora, pentru a genera multiculturalitate/multilingvism, nu xenofobie.
5. Ce înseamnă diversitatea etnică pentru o țară precum România?
Înseamnă un românism etnic modern și mai bine înțeles și asumat – prin raportare comparativă și colaborativă/tolerantă la alte etnii – și o cetățenie română mai complexă și robustă, prin elementul de multiculturalitate/multilingvism derivat și din zonele etnice.
